M-am mutat pe www.rat-room.com , unde impreuna cu încă doi o să facem un site mai măricel. Puteţi să-mi citiţi de acum încolo blogul acolo.

Am zis că am o surpriză şi e pe vine. Staţi. Că vine. Mâine.

am olimpiada sâmbătă. căcat.

Stresul este mult prea mare comparat cu vacanţa pe care am hotărât că mi-o iau. Căcat.

Acest mesaj este ironic. Vă rog a nu îl lua atare, ci doar ca un ce-ar fi. Dar dacă n-ar fi….

De ce există internetul? Ca să fim anonimi. Şi nu doar asta… de fapt, internetul există ca să nu fim decât ceea ce vrem sa fim, sa uităm de aspect, varstă şi voce, de rasă, înălţime… să uităm de IQ şi să fim ceea ne-am fi dorit odată. Frustrări si complexe, nimeni nu le are. Pă net nu ţi-e frică de nimic. Că deh, n-ai nume… nu ai fragilitatea pe care o ai în viaţa reală.

Şi e normal să-ţi fie frică. Afară poţi să răceşti. Afară poţi să te îmbolnăveşti. Afară poţi să iei un pumn, şi să te doară. Şi deci te-ai hotărât. O să te fereşti de toate. Şi ajungi pe net, unde alţi oameni ca şi tine se feresc de viaţa aia crudă şi rea de afară.

Dar odată ce intri pe net, nu intri singur. Frustrările şi complexele sar şi ele pe tastatură, şi brusc eşti tu copilul rău. Vrei să le arăţi tuturor cât de tare şi mare şi perfect eşti. Cât Nietzsce ştii şi cât de proşti îs restul. Urăşti lumea şi stupiditatea ei. Urăşti consumerismul şi te lauzi cu asta. Scrii poezii şi suferi. Şi îi faci pe alţii să sufere în poezia ta, pentru că merită. Ai 400 de prieteni pe hi5, cunoşti oameni din Egipt si India, dar cu vecinul n-ai ce discuta, că-i manelar şi prost şi ungur. Cu să-şi permită să stea aici în ţara ta!? Îţi fură bandwitch de la gură! Tu care trudeşti atat de mult spre a-ţi hrăni orgoliul.

Orgoliu sterp şi mort. Şi-o ştii şi tu. Şi dacă te îngraşi, eşti anonim. Şi ce dacă ai juma de buletin, noi este foarte libertin. La 12 ani tu poţi avea şi 28, că cine-o ştii? Să nu vorbim de fată sau baiat, poţi fi oricare. Poţi fi şi geniu dacă vrei, şi eşti, şi toată lumea-o ştie…

Ce contează numele? Ce relevanţă ar avea? Ce relevanţă are o poză-ntrun final? Părerea ta e importantă, şi atât.

Eşti doar un text virtual pe un ecran, fără nume, fără chip, fără voce, fără suflet.

Eşti anonim.

…a ce poetic am fost.

Şi acum o întrebare pentru cititor?

Cu ce eşti tu diferit de restul 300000 de anonimi de la tine din oraş?

Ca final, ceva care sperăm măcar de această dată, că va satisface anonimul:

Azi m-am trezit la 10, spre a mă întâlni cu Rafa la poveşti in Papi. M-am gândit aiurea să-mi iau aparatul cu mine, că deh, n-am mai facut poze de secole. Cam dupa 2 ore, a venit brusc o furtună de zăpadă, care s-a depus într-un stat gros în mai puţin de 5 minute.

În toate aceste 5 minute, oamenii au privit zăpada ca pe un iad. Fugeau grăbiti să scape, să se ascundă. La minutul 2 prima ambulanţa îşi făcea loc printre maşini, în încă 20 de secunde suna alarma pompierilor… lumea se înghesuia să ajungă sub protecţia tavanului staţiei de autobuz. Bătrânii fugeau mai rău ca-n 89′, mamele îşi smulgeau copiii să se grăbească, coşuri de Billa abandonate în faţa magazinului, “şoferii” lor alergând spre maşini sau fugind spre casă. Câinii lătrau disperaţi, maşina poliţiei trecea si ea cu alarma pornită. Mai frig şi mai frig, îţi curg lacrimile si ingheaţă înainte să ajungă la buze, amarul lor se amestecă cu dulceaţa fulgilor de gheaţă, simţi pentru o secundă ceva dar sentimentul trece atât de repede şi frigul… parcă….dar…..

…în al 4-lea minut, totul era pustiu. Vântul plângea cu cristale. Cele mai mari pe care le-am văzut în mult timp. Imaginaţi-vă un freeze frame. Imaginaţi-vă oprind timpul, să va plimbaţi printr-o lume ingheţată, pustie (cam cum o să şi fie lumea în 1000 de ani, dar ce-mi pasă). Şi încet, să-i daţi drumul din nou, încet, încet…

…iar in al 5-lea,

primul om ieşit din viscol, işi făcea loc printre fulgi, uitănd de tot de iarnă.

Oamenii nu iubesc lucruri, ci idei.

Privirea desolantă a blogului meu gol, fără commenturi mă duce la următorea întrebare :

De ce am eu, blog ?

Am blog pentru că vreau atenţie. Vreau să-mi fac cunoscute frustrările si părerile. Subtitlul blogului meu este “Testându-mi schizofrenia”. Să explicăm această sintagmă:

Eu vreau, ca în momentul în care tu citeşti ceva pe blog, să te gândeşti cât de mult te asemeni tu cu ce este aici scrie negru pe pseudogri, şi, chiar dacă mă cunoşti si mergem la bere împreună, să-mi dai un comment în care să îmi… afirmi sau nu cele scrise.

În alte ordine de idei, blogul meu vreau să aibe mai mulţi vizitatori. În vederea realizării acestui obiectiv (cam pathetic de felul lui), am decis să adaug pe langă gândurile random despre societate, şi câte o melodie, să recomand un film pe youtube, etc.

Azi vorbim despre deja cunoscuta domnişoară nightshotruxa care, a postat un video pe care îl puteţi viziona voi ca să nu vi-l povestesc. Ideea e că de la mine are premiu 1 internets. Masculii chiar cred că tipele sunt nişte frigide care trebuie să le seduci, sa te chinui să le cucereşti, ca apoi să faci dragoste tandră cu ele. Există, da… dar nu discutăm acum despre femeie ca şi un obiect. Această generalizare a femeii este mult mai misogină decât ce urmează eu sa spun.

Femeia este ca şi orice bărbat, doar ca prietenia cu un mascul este mai complicată. Poate să-i fie prieten, poate să-i fie iubit, fuckbuddy, etc. În cazul unui mascul, e foarte simplu. Nu iţi place tipa, nu o vrei nici măcar ca şi “cunoştinţă”. Într-un final, din punct de vedere al aspectului, vorbă din popor, masculul trebuie să fie un pic mai frumos ca dracu. Dacă-i pană acolo, se pare că masculul este mai pretenţios decât o tipă. Cât despre uşurinţa obţinerii unui partener, şi metoda folosita de tipa de mai sus, fuck pollitical correctness. Are tot dreptul. Că e ea cam penibilă, sărim peste… intenţia contează.

Tipele sunt chiar mai  disperate ca tipii. Doar ca nu îţi spun asta. La fel cum  un tip nu se laudă unei tipe că e disperat.

Ca final pentru ziua de azi, cu toţii, dacă daţi click aici, veţi începe să jucaţi JOCUL.

si ceva  funny:

Am primit leapşa de la bunul meu prieten Tudor cel care asculta de toate.

Instructiuni:

1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Gaseste a 5-a propozitie/fraza.
4. Posteaza pe blog textul urmatoarelor 4 propozitii/fraze cu aceste instructiuni.
5. Nu îndrazni sa scotocesti prin rafturi dupa cartea aceea foarte deosebita sau “intelectuala”.
6. Da leapsa mai departe la alti 6 prieteni.

Am luat prima carte ce-am vazut-o, s-a nimerit sa fie: ” Sufocare ” de Chuck Palahniuck.

Textul e următorul:

E de o imposibilitate fizică totală.

-Băi, îi  spun, ai  făcut-o  să arate prea tânără.

Noua pacientă este însăşi Cherrz  Daiquiri, căreia i-a venit încă o  dată rândul, doar că acum  nu mai zâmbeşte. Îşi muşcă nervoasă interiorul unui obraz şi mă întreabă:

Leapsa merge mai departe la Dan the wiser.

Pentru că eşti prost. Pentru că te plângi că ai terminat o  facultate şi nu ai unde să lucrezi.

Nu minţi,  te rog. Iţi arăt profesori care dacă se pensionează se închide  facultatea. Dar de ce să presupunem. Uite un caz concret : Spital închis din lipsă de medici.

Adevărul e că ţi-e lene. Sau că ţi-e frică de competiţie. Am văzut un CV:

“Vârsta : 26

Scoli  terminate: Clasa a X-a/Clasa a XI-a(în dezvoltare)”

Asta la o editură.

La 15 ani  poţi face destui bani cât să acoperi salariul mediu pe economie. Am 17 şi înca nu am  avut acest succes, dar încerc. Fac intre 0 si  100 de lei pe lună din fotografie, 32 lei cecul  de la şcoală (păi e şi ăla venit),  şi 50 $ aproximativ de pe rentacoder.com. Nu-i mult,  dar să fac temele de  C++ copiilor americani de a 12-a nu îmi  ocupă mai mult de  3 zile pe lună, şi fotografia… 3 ore – 10 ore pe lună.

Ideea de bază e că părinţii la un moment dat îţi dau liber. Ce faci  de acolo dacă tot ce ştii e cum se foloseşte un ruj sau o chitară (ghitară) ?

În altă ordine de idei, mă pun pe un site. Sper să aibe succes, dar nu vă zic nimic că dacă-i “epic fail” să nu mă fac de râs.

Să mergi cu autobuzul plin cu căştile in urechi.

99% din impresiile faţa de lumea din jur ni le facem vizual.

Acel 1 procent dacă îl acoperi cu muzică, oferi creierului timp să îţi ofere anumite gânduri. Le ştiţi şi voi… ce-ar fi dacă-uri. Ce-ar fi dacă as coborî aş lua 11-le şi de la gară primul tren. Sau ce-ar fi dacă aş avea ATV sau Enduro. Creierul începe să-ti hrănească imagini cu case dărâmate pe culmi pustii invadate de forţa naturii. De un drum drept lung, si toţi prietenii tai langa tine pe motor, plecând către unde vrei tu.

Şi cobori. Subconştientul are sentimentul acela de satisfacţie, pentru ca în urban, majoritatea viselor le ai în autobuz. Cu căşti în urechi. Sentimentul de siguranţa pe care ţi-l oferă lipsa poluării fonice nu ţi-l poate lua decât controlorul, entitate despre care nu vom discuta. În schimb, când cobori, sevrajul acestor ganduri te convinge că trebuie sa faci ceva.

Iţi promiţi că pleci odata şi odată, că renunţi la lucru la parinţi la prieteni si pleci, dar mult mai frumos e oraşul.

Oraşul mizer în care te-ai născut. Poluarea fonică te atrage. Te ascunzi în muzică doar ca să te arunci din nou în zgomot. Şi ce contrast. Şi deşi nu realizezi, esti dependent de el. Eşti dependent de stres, de maşini, de baruri pline de fum cu muzica dată prea tare, de lucru, şcoala, fugă, oameni tâmpiţi, colegi, prieteni, fosti colegi, vechi prieteni, foste prietene. De câte ori ai plecat? De câte ori ai fugit înapoi pe motive de dor.

Ţi-e dor de mizerie. Pentru că tu ai scăpat de urban, şi eşti liber.

Dar n-ai cui să te lauzi.

Cică hai să încerc să refac blogu.

Habar nu am  de ce fac asta.